Hot Destinations - шаблон joomla Mp3

Manastirea Baia de Arama

Construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Baia de Aramă reflectă trăsăturile stilistice ale perioadei de înflorire cultural-artistică din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), înscriindu-se într-un curent artistic în care arhitectura Ţării Româneşti evoluează spre noile direcţii şi viziuni ale epocii brâncoveneşti.

Potrivit tradiţiei locale, vechiul aşezământ monahal (iniţial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana. Un document din 1672 îl menţionează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.

În locul bisericii de lemn se zideşte însă actuala construcţie abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 şi 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneţi spre Tismana, încuviinţează şi sprijină ridicarea unui locaş de cult (domnitorul dăruieşte 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii).

Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului. Din cauza incursiunilor turceşti, construcţia începe mai târziu, la 22 mai 1699 şi se termină la 7 mai 1703, când are loc sfinţirea bisericii. Zidirea propriu-zisă durează însă numai un an, deoarece zugravul, un anume Ivan, se iscăleşte în exteriorul tencuit la anul 1700. În jurul acestui an are loc şi decorarea picturală a locaşului de cult, de către renumitul pictor Neagoe şi ieromonahul Partenie din Tismana.

Biserica este zidită din cărămidă şi bucăţi de zgură de la topitoriile minelor de aramă. Zidul de împrejmuire datează probabil din aceeaşi vreme cu biserica, fiind original din piatră de munte legată cu mortar de var nestins, amestecat cu pământ.

ARHITECTURA BISERICI

Din punct de vedere arhitectural, biserica corespunde tipului de creaţie artistică ce urmăreşte tendinţele înnoitoare din epoca mateină prin promovarea valorilor vocabularului decorativ european, concomitent cu păstrarea formelor tradiţionale.

Arhitectura simplă a bisericii îmbină stilul epocii lui Matei Basarab, aparţinând secolului XVII, caracterizat prin construcţia impunătoare, cu turla clopotniţei pe pronaos, prin coloane de cărămidă circulară şi scara clopotniţei pe peretele nordic, cu stilul brâncovenesc din secolul al XVIII-lea, noutatea fiind pridvorul sprijinit pe coloane în arcade, de asemenea şi catapeteasma sculptată.

Biserica este zidită din cărămizi bine arse, alternând pe alocuri cu blocuri de zgură de aramă, material tare şi economic ce intră în componenţa multor ziduri din localitate.

Pridvorul este deschis, susţinut de zece coloane masive de cărămidă şi arce trilobate. Sistemul de boltire este compus dintr-o calotă semisferică care se sprijină pe două arce laterale. Accesul se face pe axul principal al pridvorului şi pe partea laterală de sud. Pridvorul este dreptunghiular pe toată lăţimea bisericii, având cinci arcade în faţă, două spre nord şi unul spre sud, toate în formă de potcoavă şi subîntinse de câte un tirant de stejar. Acestea se sprijină pe zece coloane, inclusiv cele două angajate în zid. Coloanele sunt aşezate pe un soclu masiv întrerupt la intrarea din faţă şi spre sud.

Pronaosul de plan dreptunghiular este acoperit cu o calotă semisferică de cărămidă, susţinută de două arce laterale, sprijinite pe console. Arcurile late est-vest nu se prelungesc pe un singur plan până în pereţii nord şi sud, ci sunt întărite numai în partea dinspre calotă pe o lăţime de 60 cm, partea lor laterală fiind la un nivel mai ridicat.

Deasupra pronaosului se deschide clopotniţa pătrată, având câte două firide pe fiecare latură, în arcade cu semicercuri subîntinse fiecare de câte un tirant de gorun. Uşa de acces la scara clopotniţei se află în colţul dinspre nord-vest. Scara este amenajată în peretele nordic anume mai gros prevăzut. Între naos şi pronaos se află un zid plin cu o deschidere boltită la mijloc.

Decoraţia interioară foarte frumoasă întregeşte valoarea întregului monument. Pictura originală este executată din pridvor până în altar în tehnica a fresco, păstrându-se integral şi este specifică decoraţiunii interioare de sfârşit de secol XVII, începutul secolului XIX din teritoriul românesc aflat între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, când o serie de edificii cu destinaţie religioasă poartă amprenta renumiţilor pictori regionali, cum sunt şi Neagoe şi ieromonahul Partenie de la Mănăstirea Tismana.

Arta portretistică este pusă în evidenţă de chipurile sfinţilor sârbi: Sfinţii Cuvioşi athoniţi Simeon şi Sava (1200; 1235), tată şi fiu, foşti domnitori ai Serbiei, Ştefan Duşan (1308-1355), Sfinţii Mucenici Chiric (în vârstă de 3 ani) şi mama sa Iulita, pictaţi la cererea arhimandritului Vasile şi a lui Milco. Subiecte ca Sfântul Sava şi Simeon, Sfântul Nicodim, pruncul culcat pe disc sunt inspirate din pictura catoliconului Mănăstirii Hilandar, relevând şi influenţe externe asupra canonului pictural tradiţional specific fondului artistic românesc ce se cristalizase până în acea perioadă. Astfel, portretul marelui domnitor sârb Ştefan Duşan (1331-1355) ce se află în pronaos, asemănător cu cel de la Hilandar, pare a fi singurul din ţară. Prin modul artistic de realizare a portretului este exprimată toată veneraţia ctitorului Milco Băiaşul şi a primului egumen Vasile Arhimandrit pentru eroul naţional al ţării lor de origine. Specifice stilului brâncovenesc sunt şi tablourile votive.